Casa Balaban
Casa Balaban este un imobil construit în deceniul trei al secolului XX, după planurile arhitectului de origine italiană Romano de Simon.
Casa are o înfățișare destul de aspectuasă fiind realizată în stil neoclasică, și deși nu are etaj, totuși se află la o înălțime apreciabilă de la sol având sub parterul casei spații de locuit.
Construcția atrage atenția prin masivitatea ei, având cornișă masivă pe console striate, cupolă de tablă, medalion mare cu motive florale deasupra intrării, medalioane deasupra ferestrelor, balcoane pe console la fațada principială cu balustrade din fier forjat, brâul inferior este decorat cu motive geometrice, iar la partea superioară cu motive florale.
Casa a aparținut unui negustor înstărit numit Balaban, care a avut un singur copil, o fată, foarte drăguță și care s-a căsătorit cum era la moda in perioada interbelică, cu un ofițer al Școlii de Cavalerie din Târgoviște. Din nefericire, la puțin timp după căsătorie, tânăra fată a negustorului Balaban a suferit o boala mentală care a avut drept consecință despărțirea de soțul ei. După separare, a dus o viață cu totul anormală fiindcă nu mai putea să aibă relații cu cei din jur și a dus un trai cu atât mai greu cu cât schimbările ce s-au produs în societatea românească au lăsat-o fără orice mijloc de existență, încât nu se cunoaște unde și în ce fel mai putea să trăiască, iar cei care totusi o mai recunoșteau o vedeau de multe ori pe străzile orașului îmbrăcată destul de sumar și mergând cu privirea pierdută printre oamenii pe care lăsa să se înțeleagă că nici nu-i mai observa.
Casa are o înfățișare destul de aspectuasă fiind realizată în stil neoclasică, și deși nu are etaj, totuși se află la o înălțime apreciabilă de la sol având sub parterul casei spații de locuit.
Construcția atrage atenția prin masivitatea ei, având cornișă masivă pe console striate, cupolă de tablă, medalion mare cu motive florale deasupra intrării, medalioane deasupra ferestrelor, balcoane pe console la fațada principială cu balustrade din fier forjat, brâul inferior este decorat cu motive geometrice, iar la partea superioară cu motive florale.
Casa a aparținut unui negustor înstărit numit Balaban, care a avut un singur copil, o fată, foarte drăguță și care s-a căsătorit cum era la moda in perioada interbelică, cu un ofițer al Școlii de Cavalerie din Târgoviște. Din nefericire, la puțin timp după căsătorie, tânăra fată a negustorului Balaban a suferit o boala mentală care a avut drept consecință despărțirea de soțul ei. După separare, a dus o viață cu totul anormală fiindcă nu mai putea să aibă relații cu cei din jur și a dus un trai cu atât mai greu cu cât schimbările ce s-au produs în societatea românească au lăsat-o fără orice mijloc de existență, încât nu se cunoaște unde și în ce fel mai putea să trăiască, iar cei care totusi o mai recunoșteau o vedeau de multe ori pe străzile orașului îmbrăcată destul de sumar și mergând cu privirea pierdută printre oamenii pe care lăsa să se înțeleagă că nici nu-i mai observa.
|
Revenind la celebrul arhitect de origine italiană Romano de Simon (1900-1981), acesta s-a născut la Târgoviste, la 21 ianuarie 1900, în familia lui Virgilio de Simon şi al Domenicai Pezzetta, originari din localitatea Osoppo, situată la granita italo-slovenă.
Urmează cursurile primare si secundare în oraşul natal, după absolvirea cărora tatăl său îl trimite să-şi completeze studiile în Italia. În anul 1923, tânărul de Simon se întoarce în țară ca diplomat al Academiei di Belle Arti si Parma, diploma fiindu-o echivalată ulterior cu aceea a unui arhitect român, ceea ce-i va înlesni ocuparea unui post la Institutul de Arhitectura "Ion Mincu" din București.
La scurt timp, se căsătorește cu o tânără superbă de 16 ani Ecaterina Constanța Voinea, la 9 martie 1924, serviciul divin fiind oficiat la Biserica Romano-Catolică din Târgoviște.
S-a stins din viață în urma unui atac de cord la 26 mai 1981 în Bucuresti unde a fost incinerat, iar urna cu cenuşă a fost adusă în orașul din cetatea de scaun a Țării Romanesti de către nepoata acestuia Silvia Roşu (născută Biani) şi inhumată ulterior în Cimitirul Catolic din Târgovişte.
Urmează cursurile primare si secundare în oraşul natal, după absolvirea cărora tatăl său îl trimite să-şi completeze studiile în Italia. În anul 1923, tânărul de Simon se întoarce în țară ca diplomat al Academiei di Belle Arti si Parma, diploma fiindu-o echivalată ulterior cu aceea a unui arhitect român, ceea ce-i va înlesni ocuparea unui post la Institutul de Arhitectura "Ion Mincu" din București.
La scurt timp, se căsătorește cu o tânără superbă de 16 ani Ecaterina Constanța Voinea, la 9 martie 1924, serviciul divin fiind oficiat la Biserica Romano-Catolică din Târgoviște.
S-a stins din viață în urma unui atac de cord la 26 mai 1981 în Bucuresti unde a fost incinerat, iar urna cu cenuşă a fost adusă în orașul din cetatea de scaun a Țării Romanesti de către nepoata acestuia Silvia Roşu (născută Biani) şi inhumată ulterior în Cimitirul Catolic din Târgovişte.