Centrul Vechi
Centrul vechi al orașului Târgoviște...astăzi strada Alexandru Ioan Cuza.
Începând din perioada interbelică denumirea acestei străzi a cunoscut mai multe modificări în funcție de regimul aflat la putere.
Astfel, dacă la începutul anului 1930 ea purta denumiea de strada Libertății, după iunie 1930, odată cu restaurația lui Carol al II-lea, conducătorii orașului Târgoviște au hotărât ca strada să poarte numele noului suveran.
După abdicarea lui Carol al II-lea la 6 septembrie 1940, cand noul regim era condus de Ion Antonescu în tandem cu mișcarea legionară, edilii târgovișteni au decis ca strada să se numească "6 Septembrie"! Această denumire a străzii a rezistat până în 1944 după actul de la 23 august, când strada a purtat numele de Regele Mihai, iar după abdicarea acestuia, odată cu apariția Republicii Populare, strada s-a numit "30 septembrie".
După 1990, strada a purtat pentru câțiva ani numele de "general Eremia Grigorescu", iar începând cu anul 1997 se numește Alexandru Ioan Cuza.
Începând din perioada interbelică denumirea acestei străzi a cunoscut mai multe modificări în funcție de regimul aflat la putere.
Astfel, dacă la începutul anului 1930 ea purta denumiea de strada Libertății, după iunie 1930, odată cu restaurația lui Carol al II-lea, conducătorii orașului Târgoviște au hotărât ca strada să poarte numele noului suveran.
După abdicarea lui Carol al II-lea la 6 septembrie 1940, cand noul regim era condus de Ion Antonescu în tandem cu mișcarea legionară, edilii târgovișteni au decis ca strada să se numească "6 Septembrie"! Această denumire a străzii a rezistat până în 1944 după actul de la 23 august, când strada a purtat numele de Regele Mihai, iar după abdicarea acestuia, odată cu apariția Republicii Populare, strada s-a numit "30 septembrie".
După 1990, strada a purtat pentru câțiva ani numele de "general Eremia Grigorescu", iar începând cu anul 1997 se numește Alexandru Ioan Cuza.
|
În primii ani ai perioadei interbelice și până în jurul anii 1950, Centrul vechi al orașului, cum este cunoscută această stradă, avea o înfățișare deosebită, specifică târgurilor de provincie din Vechiul Regat, cu clădiri aproape uniforme în care parterul era ocupat de spatii comerciale, iar etajul era utilizat ca și spații de locuit, excepție făcând clădirile care se aflau la capătul străzii în piața Mitropoliei.
Pășind efectiv în interiorul centrului vechi al orașului, întâlnim o serie de clădiri cu etaj care au înfățișarea caselor negustorești ridicate la sfârșitul secolului al XIX lea, cu importante spații amenajate la parter pentru uz comercial, iar etajul fiind destinat pentru locuit sub formă de apartamente, specificul zonei fiind dat de către existența unui mic balconaș din fier forjat.
În prima clădire unde după 1990 a funcționat vestita Pizzerie Tic-tac, a existat un magazin comercial universal foarte apreciat la vremea respectivă, proprietatea familiei Finareta și Grigore Ionescu, socrii cunoscutului colonel Ioan Nicolin, comandantul Regimentului 22 Infanterie. Despre Grigore Ionescu trebuie amintit că în 1890 a deținut o funcție în administrația orașului, în sensul că era ajutor de primar, iar pentru o scurtă perioadă a fost chiar locțiitor al acestuia.
Revenind la imobilul din centrul vechi, acesta a fost cumpărat de către Gheorghe Stănescu, care ulterior a amenajat aici o librărie. Peste drum de această librărie, în perioada interbelică a existat o altă librărie mult mai căutată, deoarece era sucursala celebrei librării "Socec" din București, având ca responsabil un evreu pe nume Simion. Trebuie spus despre acesta, faptul că dădea cadou celor care cumpărau frecvent de la el, cate un stilou, iar la început de an oferea persoanelor importante ale orașului care dețineau anumite funcții, câte un calendar de birou pe care erau gravate cu litere aurii cele două inițiale ale numelui celui care se bucura de cadoul primit. În continuarea acestei librării celebre, a funcționat pentru mulți ani o cofetărie, a lui Niculache Dimitriu, preluată după moartea acestuia de către Mircea Diaconescu.
În timpul celui de-al doilea război mondial, prin anul 1940, trupele germane cantonate la marginea orașului, au auzit de vestita cofetărie a lui Mircea Diaconescu, unde se serveau prăjituri de calitate si pe săturate, soldații germani comandând tăvi întregi cu prăjituri, în condițiile în care în țara lor mâncau dulciuri...pe cartelă !! După această cofetărie, atât pe partea stângă, cât și pe partea dreaptă, la parterul clădirilor funcționau diferite spații comerciale, cele mai cunoscute fiind "Furnica Nouă"și "Furnica Veche".
Ajungând pe colțul străzii care dădea spre fața primăriei orașului, acesta era cunoscut ca fiind Grădina publică, în centrul căruia se află un rond impozant cu flori unde era amplasată statuia lui Grigore Alexandrescu. Înainte de intrarea în grădina, pe colțul străzii exista o clădire cu etaj care a aparținut în perioada interbelică locotenentului Sotir, comandantului detașamentului de pompieri al orașului.
Pe celălalt colt al Centrului Vechi de la Grădina publică a existat o casă cu etaj unde a funcționat mult timp berăria lui Filip Tomescu. Aici, pe lângă bere la halbă sau la țap se serveau covrigei cu sare, alune zise americane, niște pești uscați și sărați care se numeau țâri.
Pășind efectiv în interiorul centrului vechi al orașului, întâlnim o serie de clădiri cu etaj care au înfățișarea caselor negustorești ridicate la sfârșitul secolului al XIX lea, cu importante spații amenajate la parter pentru uz comercial, iar etajul fiind destinat pentru locuit sub formă de apartamente, specificul zonei fiind dat de către existența unui mic balconaș din fier forjat.
În prima clădire unde după 1990 a funcționat vestita Pizzerie Tic-tac, a existat un magazin comercial universal foarte apreciat la vremea respectivă, proprietatea familiei Finareta și Grigore Ionescu, socrii cunoscutului colonel Ioan Nicolin, comandantul Regimentului 22 Infanterie. Despre Grigore Ionescu trebuie amintit că în 1890 a deținut o funcție în administrația orașului, în sensul că era ajutor de primar, iar pentru o scurtă perioadă a fost chiar locțiitor al acestuia.
Revenind la imobilul din centrul vechi, acesta a fost cumpărat de către Gheorghe Stănescu, care ulterior a amenajat aici o librărie. Peste drum de această librărie, în perioada interbelică a existat o altă librărie mult mai căutată, deoarece era sucursala celebrei librării "Socec" din București, având ca responsabil un evreu pe nume Simion. Trebuie spus despre acesta, faptul că dădea cadou celor care cumpărau frecvent de la el, cate un stilou, iar la început de an oferea persoanelor importante ale orașului care dețineau anumite funcții, câte un calendar de birou pe care erau gravate cu litere aurii cele două inițiale ale numelui celui care se bucura de cadoul primit. În continuarea acestei librării celebre, a funcționat pentru mulți ani o cofetărie, a lui Niculache Dimitriu, preluată după moartea acestuia de către Mircea Diaconescu.
În timpul celui de-al doilea război mondial, prin anul 1940, trupele germane cantonate la marginea orașului, au auzit de vestita cofetărie a lui Mircea Diaconescu, unde se serveau prăjituri de calitate si pe săturate, soldații germani comandând tăvi întregi cu prăjituri, în condițiile în care în țara lor mâncau dulciuri...pe cartelă !! După această cofetărie, atât pe partea stângă, cât și pe partea dreaptă, la parterul clădirilor funcționau diferite spații comerciale, cele mai cunoscute fiind "Furnica Nouă"și "Furnica Veche".
Ajungând pe colțul străzii care dădea spre fața primăriei orașului, acesta era cunoscut ca fiind Grădina publică, în centrul căruia se află un rond impozant cu flori unde era amplasată statuia lui Grigore Alexandrescu. Înainte de intrarea în grădina, pe colțul străzii exista o clădire cu etaj care a aparținut în perioada interbelică locotenentului Sotir, comandantului detașamentului de pompieri al orașului.
Pe celălalt colt al Centrului Vechi de la Grădina publică a existat o casă cu etaj unde a funcționat mult timp berăria lui Filip Tomescu. Aici, pe lângă bere la halbă sau la țap se serveau covrigei cu sare, alune zise americane, niște pești uscați și sărați care se numeau țâri.