Pe 2 iunie participanții grupei G2 a proiectului Zidurile au apărat oamenii, acum oamenii apără zidurile! Lobby si advocacy in cetatea Targovistei au descoperit frumusețea ascunsă a clădirilor de patrimoniu, dar și poveștile reale ale acestor clădiri din Târgoviște pe lângă care fiecare dintre noi trecem de cele mai multe ori nepăsători. Formatorii din G2 au ales să-și desfășoare activitatea în clădirea Muzeului de Istorie din Târgoviște, tocmai pentru a putea fi cât mai aproape de istoria pe care o emană aceste clădiri.
Alături de formatorii din G2 tinerii participanți au participat la jocuri de rol în care au avut posibilitatea să se pună în pielea unor personaje direct implicate în societatea civilă (proprietarii caselor, autoritățile, simpli cetățeni etc), dar au putut să afle și cum se realizează o știre și un interviu. În plus, tinerii au scris o știre și au primit temă să pregătească un material pentru următorul seminar.
Spre finalul întâlnirii au intrat alături de formatori în lumea dicției, aflând o parte dintre secretele acestei ramuri a oratoriei.
Formatori: Crina Zamfirescu și Cristina Dinu

Știre realizată în cadrul atelierului, de către participanți
Tinerii salvează istoria în cadrul proiectului Zidurile au apărat oamenii, acum oamenii apără zidurile! Lobby și advocacy în Cetatea Târgoviștei
În data de 2 iunie, când s-a sărbătorit Ziua Clădirilor de Patrimoniu, elevii și studenții dâmbovițeni au participat la un seminar despre importanța clădirilor istorice.
În cadrul proiectului Zidurile au apărat oamenii, acum oamenii apără zidurile! Lobby și advocacy în Cetatea Târgoviștei participanții au primit informații despre casa fostului primar Lăzărică Petrescu cât și despre ale clădiri istorice aflate pe Calea Domnească.
Participând la un joc de roluri, elevii au avut ocazia să privească din perspectiva cetățenilor, autorităților locale sau a proprietarilor, problemele legate de reabilitarea clădirilor de patrimoniu.
În cea de a doua parte a cursului elevii au venit cu idei și au aflat regulile de bază ale jurnalismului. La finalul întâlnirii, voluntarii au completat un jurnal de învățare în care au povestit toate cunoștintele pe care le-au dobândit de-a lungul zilei, formular care se găsește și pe pagina web a proiectului.