Halele UPET - Ce pierdem cînd nu ne pasă...
În 1864 s-a decis ca în fosta capitală a Țării Românești să se construiască tunuri pentru tînărul stat condus de Alexandru Ioan Cuza. Cu aproape 300 de ani înainte, Petru Cercel înființa o turnătorie de tunuri în cetatea sa de scaun. Cînd la 4 august 1864 s-a decis amplasarea fonderiei de tunuri pe ruinele palatului domnesc, exista deja și varianta propusă de comandantul misiunii militare franceze, Lamy, adică grădina și cimitirul Mitropoliei. Lucrările începute pe amplasamentul fostului palat au arătat valabilitatea celeilate alegeri, astfel încît proiectanții au inclus în plan și cîteva zeci de mici proprietăți particulare din zona Mitropoliei care urmau să fie expropriate. La începutul anului 1865 autoritățile locale și târgoviștenii suplimentau deja bugetul oferit de stat pentru construirea turnătoriei, iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza le mulțumea printr-o scrisoare cîteva luni mai tîrziu.
Piatra de temelie se pune pe 2 august 1865, în prezența prefectului (Dimitrie Florescu), a primarului (Gheorghe Ludescu) și a consilierilor și multor târgovișteni bucuroși de avîntul economic luat de orașul lor[1]. Abdicarea lui Cuza (10-11 februarie 1866) determină trecerea lucrărilor în stare de conservare (sub paza gărzilor ostășești) pînă în 1868. În martie 1872, Generalul Florescu, inițiatorul proiectului din 1864, ministru de război în funcție, cere fonduri pentru continuarea lucrărilor la Arsenalul din Târgoviște. Maiorul Cristodorescu Scarlat devine directorul fonderiei care este inaugurată în prezența Statului Major (condus de regele Carol I) în septembrie 1872. Funcționarea turnătoriei a atras și alte acțiuni economice benefice orașului (o nouă conductă de apă ș.a.). În 1876 fonderia este transformată în Arsenal de depozit cu ateliere de armurărie care va funcționa ca sucursală a Arsenalului Central de la București. Războiul de Independență și cele două Războaie Mondiale amplifică importanța turnătoriei. Se construiesc clădiri pentru ostași, utilaje, cai, instruirea ostașilor, prizonieri, pompieri, răniți, pregătirea meseriașilor. Municipalitatea continuă exproprierile și cedările din propriul fond imobiliar, se extinde rețeaua de alimentare cu apă, iar numărul muncitorilor ajunge la 3000. În august 1945, arsenalul trece la Direcția atelierelor CFR, iar patru ani mai tîrziu este preluat de Ministerul Industriei Grele și începe producția de utilaj petrolier. În anii ’80pe terenul uzinei se construiesc blocurile de vis-a-vis de Mitropolie. După 1989, apar tot mai multe magazine pe teritoriul UPET și se reduce drastic activitatea industrială. În 2001 un cetățean rus cumpără UPET, iar în 2007 Comisia Națională a Monumentelor Istorice, la solicitarea proprietarului de atunci (SC Lencer Invester SRL) aprobă radierea unor hale vechi din lista monumentelor istorice. Acestea sunt demolate. Confrom Ziarului Financiar, în 2008 uzina obține un profit de 10 ori mai mare decît în anul precedent. În mai 2008 are loc un incendiu care deteriorează halele istorice existente (înregistrate în lista monumentelor istorice la pozițiile 476-478). În 2017 Direcția Județeană pentru Cultură a cerut proprietarului să conserve halele istorice sau, cel puțin, să le păzească. Matrix Dynamics SA, proprietarul din ultimii 12 ani al respectivei zonei istorice a fostei UPET, care în 2008 obținuse aprobarea pentru construirea unui mall (https://www.re-act.ro/retails/targoviste-mall/), dorește acum să vîndă terenul.
Istoria bogată, specificul unic (monument industrialdin 1864), amplasarea în zona centrală a orașului, reconversia de succes a unor obiective similare din alte localități sunt argumente pentru a propune municipalității și/sau antreprenorilor locali să preia cele 3 hale pentru a le transforma în centru comunitar (săli de expoziție și conferințe, spații pentru activități educaționale pentru tineri și alte categorii, hub de creativitate și co-working etc.). Cam cînd începea construirea Arsenalului armatei (1865), românii răspundeau apelului adresat de Constantin Esarcu „Dați un leu pentru Ateneu!”. Oare am putea repeta perfomanța după 150 de ani, în acest oraș molcom?
[1]Conform facsimilelor de la Muzeul Militar Național prezentate în copii într-o documentare depusă la Direcția Județeană pentru Cultură Dâmbovița.
Istoria bogată, specificul unic (monument industrialdin 1864), amplasarea în zona centrală a orașului, reconversia de succes a unor obiective similare din alte localități sunt argumente pentru a propune municipalității și/sau antreprenorilor locali să preia cele 3 hale pentru a le transforma în centru comunitar (săli de expoziție și conferințe, spații pentru activități educaționale pentru tineri și alte categorii, hub de creativitate și co-working etc.). Cam cînd începea construirea Arsenalului armatei (1865), românii răspundeau apelului adresat de Constantin Esarcu „Dați un leu pentru Ateneu!”. Oare am putea repeta perfomanța după 150 de ani, în acest oraș molcom?
[1]Conform facsimilelor de la Muzeul Militar Național prezentate în copii într-o documentare depusă la Direcția Județeană pentru Cultură Dâmbovița.