Foarte multe monumente din sec. XVII-XX sunt lăsate în paragină de către autoritățile târgovistene sau proprietarii privați (Casa Brătescu, Casa Fusea – Pârvulescu, Casa d’Italia, Poarta Vânătorilor sunt doar cele aflate în vecinătatea Curții Domnești); se aprobă construirea unor hoteluri etc. la câțiva metri de monumentele de clasă A; se păstrează monstruoasa "restaurare" de la Curtea Domnească (termopan, ciment Portland și cărămidă modernă) în timp ce zidurile din sec. XVI sunt grav afectate din cauza umezelii și a microorganismelor; după doar un an de la restaurarea prelungită, pereții Palatului de la Potlogi prezintă igrasie; autoritățile locale spun că nu au bază legală pentru a refuza acordarea avizelor pentru construcțiile prost amplasate, autorizate deja de către Comisia Națională a Monumentelor Istorice. Autoritățile deplîng lipsa investițiilor majore și declară frecvent că doresc să dezvolte județul și prin punerea în valoare a bogatei lui zestre istorice.
Strategia integrată de dezvoltare urbană 2014-2020 are printre obiectivele specifice: protejarea și punerea în valoare a mediului natural și construit, inclusiv a obiectivelor de patrimoniu și susținerea dezvoltării sectorului turistic și propune un portofoliu de proiecte, în general cu finanțare europeană, pentru realizarea obiectivelor vizate. Teoria este în regulă, dar realitatea este tot mai mutilată. Restaurarea dezastruoasă a Curții Domnești desfășurată între 2008 și 201 s-a realizat cu bani europeni și în anii scurși nu s-a cercetat sau corectat situația. De 22 de ani proprietarii Casei Brătescu (cladire barocă ridicată de bunicul scriitorului I. Alex. Brătescu-Voinești) sunt nepăsători față de ruinarea unei bijuterii arhitecturale care a trecut printr-un incendiu și a devenit locul de refugiu al celor fără adăpost sau groapa de gunoi de vis-a-vis de Curtea Domnească. Autoritățile nu aplică amenzi pentru lipsa de grijă față de un monument de secol XV-XVII, încadrat în clsasa A de protecție.
Consiliul pentru Transparență Locală (din care fac parte cele 2 asociații din acest proiect) a încercat în 2016 și 2017 să clarifice situația unor clădiri valoroase din punct de vedere istoric aflate într-un stadiu avansat de degradare sau să oprească noi amenințări la adresa unor monumente istorice sau zone urbane vechi. Principala problemă formală identificată la nivel local este neactualizarea planului de urbanism general în ultimii 10 ani, situație care face posibilă construirea haotică și aberantă, inclusiv în apropierea Parcului Chindia și a Curții Domnești sau abandonarea unor vestigii (Poarta Vinătorilor) și nesancționarea proprietarilor care nu întrețin clădirile protejate. Case vechi din Târgoviște (unele în stare bună) STRADA GRIGORE ALEXANDRESCU 1.Casa Murăreţ sec. XVIII-XIX 2.Fosta Bancă Grigorescu sec. XIX - înc. sec. XX 3.Casa Aldescu municipiul 1870 4. Ioan Măinescu 1838 5. Casa Fântâna. sec. XIX 6. Casa Atanasiu Pitiş sec. XIX 467 7.Casa Augustin sf. sec. XIX 8. Casa Iosif Costei 1890 9. Casa Nicolae Pitiş 1895 STRADA MAIOR BREZISEANU 10.Casa preotului Ion Vătăşescu 1880 11. Casa Bordea Poenaru 1885 -1890 12. Casa Nicolae Câmpeanu sec. XIX 13. Casa Lăcusteanu Diţescu 1880 Casa sec. XIX CALEA CAMPULUNG 14.Casa Isaia Lerescu 1845, pe pivniţe de sec. XVIII 15. Casa, azi Cooperativa de credit Mihai Viteazul municipiul TÂRGOVIŞTE sf. sec. XIX 500 16. Casa Bendic, azi Clubul copiilor?? 1930 17. Casa Ion Benone Petrescu 1897 18. Casa Alexandru Erlik 1893 19. Casa Mihai Gheorghe sec. XIX 20. Casa Marinică Nicolae 1832 STRADA ALEXANDRU IOAN CUZA 21.Casa Alecu Brătescu sec. XIX 510 22. Casa Ion Tâmpu 1780 23. Casa Dudău sec. XIX 24. Casa cu parter comercial. sec. XIX 514 25. Casa Nicolae Popescu 1902 515 26. Casa Tenea sf. sec. XIX - înc. sec. XX CALEA DOMNEASCA 1 27.Casa Vasile Burduşanu sec. XVIII -XIX 28.Casa Nicolae Iordache mijl. sec. XIX 29. Casa Vasile Manga 1812 522 30. Casa Nicolae Tudose sf. sec. XIX - înc. sec. XX 31. Casa Teodora Brănişteanu 32. Casa D' Italia înc. sec. XX 33. Casa Vlădescu sec. XVIII -XIX 527 34.Casa Beştelei 1893 35. Casa Slavu sec. XIX 36. Casa Nicolin Calea Domnească ??? 37. Casa Bellu 1880 CALEA DOMNEASCA 2 38. Casa Ciopron 1890 552 39. Casa Floarea Sfetcu 1730 40. Casa Fusea - Pârvulescu sec. XVII –XVIII 41. Casa Nicolae Brătescu sec. XVII -XX, pe beciuri de sec. XV 42. Casa Maria Alexandrescu sec XIX 43. Casa Alecu Alexandrescu - sec. XVIII 44. Casa Dumitru Bucureşteanu sec. XVIII, sf. sec. XIX, reconstruită 2005 45. Casa Gheorghe Topliceanu sec. XVIII 46. Casa Claudia Savu 1910 STR. JUSTITIEI 47. Parchetul judeţean sec. XIX 48. Casa Slavu (Vila Elena) 1896 49. Casa Armatei municipiul 1906-1907 50. Muzeul Tiparului şi Cărţii Vechi Româneşti beciuri, sec. XVII, etaj sf. sec. XIX 51. Cazarma Pompierilor, azi depozit Arhivele naționale 52. Casa Ştefan. sec. XIX 53.Casa Victor Deftu sec XIX STRADA MARINOIU 54. Poşta veche 1906 55. Casa Dr. Vlădoianu sec. XVIII, pe beciuri sec. XVII STRADA MIHAI BRAVU 56. Casa Iordan sec. XVIII 57. Casa Săvulescu sec. XIX 58. Casa Basarabescu sec XIX STRADA LOCOTENENT PARVAN POPESCU 59. Casa Sonia Ionescu sec. XIX 60. Casa Ileana Dănescu sec. XIX 61. Casa Drăguţ Demetrescu înc. sec. XX 62. Casa Nicolae Oprescu 1896 63. Casa Carabela, azi Şcoala de muzică municipiul sf. Sec XIX STRADA ION HELIADE RADULESCU 64. Casa Ştefan Radian sf. sec. XIX 65. Casa Ion Păduraru sf. sec. XIX 66. Casa A. S. V. Lucaciu 1880 67. Casa Cornelia Anastasescu sec XIX BULEVARDUL CAROL 68. Gara de Sud 1883 69. Casa, azi Rectoratul Universităţii ”Valahia” înc. 70. Casa Balaban 1925 71. Casa Mocănescu 1905 72. Casa Sachelarie 1905 73. Casa Traian Andor 1900 STR. I.C. VISSARION 74. Casa Paul Rădulescu 1850 75. Casa Mihai Stănescu 1890 76. Casa Dumitru Dincă 1900 Listă monumente și intenții de restaurareListă monumente istorice |